CONDIȚII GENERALE PRIVIND FURNIZAREA SERVICIILOR POȘTALE
- Date de identificare a furnizorului de servicii poştale
Societatea Comerciala BIKE COURIER S.R.L., cu sediul social în Brașov, Str. Pictor Pop, Nr. 4, Ap. 2, Jud. Brașov, numită în continuare furnizor, oferă și prestează servicii poștale incluse în sfera serviciului universal, dar și neincluse în sfera serviciului universal, la nivel local, în Municipiul Brașov, în următoarele condiții:
- Condiţii de acceptare a trimiterilor poştale
- Furnizorul acceptă trimiterile poștale prezentate de către expeditor ambalate corespunzător, cu un înveliș exterior opac și care au înscrise datele de identificare lizibil, cu majuscule, complete și corecte (nume și prenume/denumirea în cazul persoanelor juridice, respectiv adresa completă și numărul de telefon) ale destinatarului și ale expeditorului.
- Adresa de corespondență a destinatarului se află localizată exclusiv pe teritoriul Municipiului Brașov.
- Trimiterile poștale care conțin bunuri fragile vor trebui ambalate corespunzător de către expeditor utilizând ca umplutură talaș, polistiren antișoc sau alt material care atenuează șocul mecanic și să aibă aplicată inscripția ”Fragil”. Furnizorul se obligă să recunoască și să respecte inscripțiile/etichetele aplicate de expeditor și să acorde o atenție specială în manipularea și depozitarea trimiterilor poștale în cauză.
- Dimensiunile maxime acceptate ale trimiterii poștale: 26x36x30 cm
- Greutatea maximă admisă a unei trimiteri poștale este de 7kg
- Furnizorul nu acceptă trimiteri poștale ale căror ambalaj prezintă inscripții care contravin ordinii publice sau bunelor moravuri, precum și trimiteri poștale constând în bunuri care contravin ordinii publice sau bunelor moravuri, dacă se depun neambalate. De asemenea nu pot face obiectul trimiterilor poștale bunurile al căror transport este interzis prin dispoziții legale (de exemplu, dar fără a se limita la acestea: substanțe explozive, toxice, inflamabile, psihotrope, droguri, arme, muniții, etc.)
- Expeditorul are obligația de a nu expedia trimiteri poștale al căror obiect este interzis prin dispozițiile legale
- Furnizorul asigură secretul trimiterilor poștale – reținerea, deschiderea sau divulgarea conținutului trimiterilor poștale fiind permisă numai în condițiile prevăzute de lege.
- Furnizorul are dreptul de a refuza predarea către destinatar a trimiterii poștale atunci când, după preluarea trimiterii poștale, rezultă în mod neîndoielnic, în urma utilizării unor metode de observare rezonabile care să nu afecteze secretul trimiterii poștale că aceasta conține bunuri interzise la transport ori care nu respectă condițiile speciale de transport, conform legislației în domeniu, sau când, după preluarea trimiterii poștale, aceasta a produs sau poate produce iminent pagube persoanelor, mediului, instalațiilor utilizate sau altor trimiteri poștale.
- Depunerea trimiterilor postale se face chemand curierul prin aplicatia web disponibila la adresa cub.eco/app, dupa ce clientul și-a inregistrat un cont de client. Se mai poate depune la punctul de lucru din B-dul Garii, Nr. 38, Bl. 227, Sc. A, Parter – pe partea cu Bulevardul Harmanului, denumit in continuare „Punctul de lucru”
- Trimiterea postala care nu a putut fi predata destinatarului este pastrata la Punctul de lucru timp de 5 zile lucratoare, dupa care este inapoiată destinatarului contra unui tarif egal cu cel de trimitere.
- Valoarea maxima a serviciului Contra Ramburs este de 5000 lei, bani incasabili doar in RON.
- Dovada identitatii curierilor BIKE COURIER se face prin comunicarea de catre acesta a numarului comenzii primite la inregistrarea acesteia in site sau in SMS-ul de confirmare.
- Plata serviciului postal se poate face fie cash la curier, fie cu cardul bancar in cadrul aplicatiei web prin care a fost lansata comanda.
Raspunderea partilor
- Furnizorul este răspunzător față de expeditor pentru prestarea servciului poștal în condițiile prevăzute de lege și de contractul individual încheiat cu expeditorul.
- Conform contractului, furnizorul asigură trimiterile poștale din momentul preluării și până la predarea lor către destinatar. Răspunderea contractuală a furnizorului față de expeditor intervine în urătoarele situații: pierderea, furtul, distrugerea totală sau parțială a trimiterilor poștale, precum și deteriorarea acestora, dacă acestea au intervenit între momentul depunerii trimiterii de către expeditor și momentul predării către la adresa destinatarului, precum și în cazul nerespectării standardelor de calitate a serviciilor poștale.
- În cazul pierderii, furtului sau distrugerii totale a trimiterilor poștale, furnizorul va despăgubi expeditorul cu suma reprezentând de până la 10 (zece) ori tariful serviciului.
- În cazul pierderii parțiale, distrugerii parțiale sau deteriorării trimiterilor poștale, furnizorul va despăgubi expeditorul cu suma reprezentând de până la 10 (zece) ori tariful serviciului.
- Pentru predarea cu întârziere a trimiterilor poștale de către furnizor, datorită culpei sale exclusive, acesta răspunde față de expeditor cu un procent de 10 % /zi lucrătoare întârziere din valoarea serviciului prestat.
Furnizorul este exonerat de răspundere în următoarele situații:
- Paguba s-a produs ca urmare a faptei expeditorului sau destinatarului;
- Utilizatorul nu are instalată o cutie poștală care să permită predarea trimiterii poștale sau aceasta nu asigură securitatea trimiterilor poștale ori, după caz, nu are asigurat un serviciu destinat primirii trimiterilor poștale
- Trimiterea a fost primită fără obiecții de către destinatar, cu excepția reclamațiilor referitoare la pierderea, furtul, deteriorarea sau distrugerea totală sau parțială a conținutului trimiterii poștale.
- Paguba s-a produs ca urmare a unui caz de forță majoră sau a cazului fortuit; în acest caz expeditorul are dreptul la restituirea tarifelor achitate, cu excepția tarifului de asigurare.
Expeditorul este răspunzător în următoarele situații:
- În cazul pagubelor pricinuite de trimiterea sa poștală persoanelor, mediului sau altor bunuri de către vicii ascunse prin ambalare.
- În cazul în care trimiterea sa poștală determină distrugerea sau întârzierea la livrare a altor trimiteri poștale.
- Trimiterea poștală nu a putut fi livrată din cauze imputabile expeditorului (de ex. adresa inexistentă)
- Condiţii de calitate ale serviciilor oferite:
Pentru serviciul “Astăzi”, timpul de livrare este de maxim 6 ore lucrătoare, adică, dacă respectiva comanda este lansată până în ora 14, aceasta ajunge până în ora 20 la destinatar. Dacă este lansată după ora 14, clientului ii va fi explicat faptul ca trimiterea poate ajunge in ziua urmatoare și îi va fi sugerată trimiterea “Direct” care ajunge în maxim o oră.
– In cazul serviciului contra ramburs, returnarea contravalorii bunului care face obiectul trimiterii postale se face in acelasi timp in care este efectuat serviciul (maxim 6 ore lucratoare de la predare pentru Livrarea “Astazi” si 1 ora pentru livrarea “Direct”), sau intr-un termen mai lung, agreat de comun acord intre prestator si client.
– Confirmarea de primire se face prin semnatura electronica pe dispozitivul curierului de catre destinatar sau persoana autorizata. Conform legii, semnatura se păstrează pe serverul sau serverele companiei timp de 9 luni, după care sunt sterse.
– în cazul serviciului de trimitere cu valoare declarată:
- Termenul de păstrare în vederea predării către destinatar a trimiterii poştale care nu a putut fi predată destinatarului (termenul de păstrare calculat de la momentul avizării destinatarului) este de 5 zile. După aceea, trimiterea se înapoiază destinatarului contra unui tarif identic cu cel de trimitere.
- Raspunderea partilor
- Furnizorul este răspunzător față de expeditor pentru prestarea servciului poștal în condițiile prevăzute de lege și de contractul individual încheiat cu expeditorul.
- Conform contractului, furnizorul asigură trimiterile poștale din momentul preluării și până la predarea lor către destinatar. Răspunderea contractuală a furnizorului față de expeditor intervine în urătoarele situații: pierderea, furtul, distrugerea totală sau parțială a trimiterilor poștale, precum și deteriorarea acestora, dacă acestea au intervenit între momentul depunerii trimiterii de către expeditor și momentul predării către la adresa destinatarului, precum și în cazul nerespectării standardelor de calitate a serviciilor poștale.
- În cazul pierderii, furtului sau distrugerii totale a trimiterilor poștale, furnizorul va despăgubi expeditorul cu suma reprezentând de până la 10 (zece) ori tariful
- În cazul pierderii parțiale, distrugerii parțiale sau deteriorării trimiterilor poștale, furnizorul va despăgubi expeditorul cu suma reprezentând de până la 10 (zece) ori tariful serviciului.
- Pentru predarea cu întârziere a trimiterilor poștale de către furnizor, datorită culpei sale exclusive, acesta răspunde față de expeditor cu un procent de 10 % /zi lucrătoare întârziere din valoarea serviciului prestat.
Furnizorul este exonerat de răspundere în următoarele situații:
- Paguba s-a produs ca urmare a faptei expeditorului sau destinatarului;
- Utilizatorul nu are instalată o cutie poștală care să permită predarea trimiterii poștale sau aceasta nu asigură securitatea trimiterilor poștale ori, după caz, nu are asigurat un serviciu destinat primirii trimiterilor poștale
- Trimiterea a fost primită fără obiecții de către destinatar, cu excepția reclamațiilor referitoare la pierderea, furtul, deteriorarea sau distrugerea totală sau parțială a conținutului trimiterii poștale.
- Paguba s-a produs ca urmare a unui caz de forță majoră sau a cazului fortuit; în acest caz expeditorul are dreptul la restituirea tarifelor achitate, cu excepția tarifului de asigurare.
Expeditorul este răspunzător în următoarele situații:
- În cazul pagubelor pricinuite de trimiterea sa poștală persoanelor, mediului sau altor bunuri de către vicii ascunse prin ambalare.
- În cazul în care trimiterea sa poștală determină distrugerea sau întârzierea la livrare a altor trimiteri poștale.
- Trimiterea poștală nu a putut fi livrată din cauze imputabile expeditorului (de ex. adresa inexistentă)
- Trimiterile nereusite/nefinalizate
Trimiterile poștale care nu au fost predate destinatarului și nici returnate expeditorului vor fi păstrate timp de 9 luni în depozitul BIKE COURIER din Brasov. Dacă în acest timp expeditorul sau destinatarul nu a revendicat trimiterea poștală, aceasta va trece fără vreo notificare sau formalitate prealabilă în proprietatea BIKE COURIER. Pentru orice păstrare a trimiterii poștale la dispoziția expeditorului sau destinatarului, BIKE COURIER va percepe un tarif de 2 lei/zi, după expirarea termenului de avizare.
- Mecanismul de solutionare a reclamatiilor primite de la utilizatori.
Bike Courier a stabilit un mecanism de soluționare a reclamațiilor simplu, transparent și accesibil, în special în ceea ce privește furtul, pierderea, distrugerea parțială totală sau deteriorarea trimiterilor poștale, precum și nerespectarea condițiilor de calitate a serviciilor (termene de livrare, de returnare etc,). Procedurile permit soluționarea echitabilă și promptă a reclamațiilor precum și un sistem adecvat de rambursare sau compensare.
Termenul de introducere a reclamației prealabile adresate furnizorului de servicii poștale este de 6 luni și se calculează de la data depunerii trimiterii poștale.
Furnizorul de servicii poștale are obligația de a soluționa reclamația prealabilă în termen de 3 luni de la data introducerii acesteia.
Expeditorul sau destinatarul nemultumit de serviciile oferite de CUB, poate formula o reclamatie scrisa prin depunere personala sau posta cu confirmare de primire la punctul de lucru din Brasov, Bulevardul Garii, Nr. 38, Bl. 227, Sc. A, Sp. Comercial la Parter, prin email la birou@cub.eco sau prin intermediul interfatei web prin care a lansat comanda.
În vederea soluţionării reclamaţiei, utilizatorul reclamant va trebui să descrie în cuprinsul reclamaţiei pe care o înaintează evenimentul (fapte, acte şi cauze) aferent reclamaţiei, să îşi formuleze pretenţiile, modalitatea de plată aleasă în cazul despăgubirii şi informaţiile necesare transmiterii despăgubirilor, precum și datele de contact (în situaţia în care reclamaţia se va dovedi întemeiată să poată fi contactat reclamantul), să anexeze la reclamaţie dovezi relevante pentru efectuarea unor analize corecte şi complete, corespunzătoare evenimentului reclamat (cum ar fi, după caz, copie AWB, a documentului care atestă plata serviciului poştal, a facturii emise de către furnizor, fotografii, ambalajul trimiterii poştale, bunul distrus/deteriorat care face obiectul trimiterii poştale, copie a procesului verbal de constatare etc.) şi să pună la dispoziţie orice alte date și informaţii ce ar putea fi utile soluţionării reclamaţiei.
Reclamația se analizează și se soluționează individual, pentru fiecare trimitere poștală în parte.
Departamentul Relații cu Clienții înregistrează fiecare reclamație și confirmă reclamantului primirea acesteia în funcție de modul cum a fost primită, astfel: prin eliberarea/înmânarea unui număr de înregistrare în cazul reclamaţiilor depuse personal, prin e-mail, dacă reclamantul face publică adresa sa de e-mail sau solicită acest lucru, prin completarea corespunzătoare și semnarea confirmării de primire în cazul reclamației scrise și expediată în plic prin intermediul serviciului confirmare de primire, respectiv prin adresă de răspuns în cazul reclamației primite prin intermediul oricărui serviciu poștal distinct de serviciul confirmare de primire atunci când există o solicitare expresă în acest sens din partea reclamantului cu privire la modalitatea de confirmare a reclamației, se va ține seama de solicitarea acestuia.
Orice reclamație se va înregistra în “Registrul Electronic de Reclamații” iar expeditorul va fi despăgubit în funcție de tipul serviciului ales, cu valoare declarată sau nedeclarată, în termen de maxim 30 de zile de la dată finalizării favorabile a analizei reclamației, fără a se depăși termenul de 3 luni de la data introducerii acesteia.
Dacă reclamația este întemeiată, despăgubirea se acordă cash (în numerar) la cea mai apropiată locație BIKE COURIER, prin mandat poștal sau prin viramentent bancar, dacă expeditorul este persoană fizică, iar dacă expeditorul este persoană juridică, despăgubirea se va acorda prin ordin de plata sau prin compensare. Reclamația se va considera întemeiată dacă, potrivit dispozițiilor legale și prevederilor acestui document, Bike Courier este obligat să acorde despăgubiri.
În cazul în care reclamaţia adresată furnizorului de servicii poştale BIKE COURIER S.R.L. nu a fost soluţionată în mod satisfăcător sau nu s-a răspuns la această în termenul prevăzut în prezențele condiţii generale privind furnizarea serviciilor poştale, utilizatorul în cauză poate înainta, în termen de un an de la dată depunerii trimiterii poştale, o plângere autorităţii de reglementare însoţită de dovadă îndeplinirii procedurii reclamaţiei prealabile sau o cerere de chemare în judecată. Cererea de chemare în judecată poate fi introdusă indiferent dacă o plângere având acelaşi obiect a fost înaintată sau nu autorităţii de reglementare.
Prezentul document face parte integrantă din oferta comercială a BIKE COURIER SRL, reprezentând clauzele generale ale contractului individual ce se va considera încheiat între expeditor şi BIKE COURIER SRL, la momentul acceptării trimiterii poştale în reţeaua poştală. Contractul individual se încheie prin acceptarea de către expeditor a ofertei furnizorului, fără a fi necesară întocmirea unui înscris.
S.C. BIKE COURIER SRL
Administrator
Crican Cezar-Alexandru